In Universitatea „Constantin Brancusi” din Targu Jiu functioneaza doua organizatii studentesti

Liga studenților din Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu – LSUCB

Asociația Studenților Basarabeni din Târgu Jiu

ASB TG JIU

Liga Studenţilor din Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu (LSUCB) este o asociaţie studențească ale cărei scopuri includ dezvoltarea şi afirmarea profesională, evoluţia cunoaşterii şi cercetării în condiţiile respectării statului de drept.
Înființată în anul 2002, Liga Studenților din UCB are următoarele valori şi principii pe care le promovează în mod deosebit: dreptatea şi echitatea, voluntariatul, transparenţa, profesionalismul, responsabilitatea, onestitatea și libertatea de exprimare.
Principalul scop al LSUCB este de a reprezenta și apăra drepturile, obligațiile și interesele comune ale studenților din Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, precum și să le promoveze opiniile, ideile și să-i susțină în vederea atingerii obiectivelor.
De asemenea, anual se înscriu voluntari care doresc să se afirme, cu ajutorul cărora Liga Studenţilor din UCB organizează sau participă anual la zeci de proiecte și activități cultural-artistice, de divertisment și recreere, manifestări științifice și competiții sportive, destinate în special studenților, dar nu numai.
Dintre activitățile desfășurate de Liga Studenților din UCB, le vom aminti pe cele mai importante:

  1. Balul Bobocilor, este prima activitate la care studenții, în principal bobocii, pot participa, eveniment ce are drept scop prioritar integrarea studenților din anul I în atmosfera studențească;
  2. Festivalul Național STUDENȚIADA, care este unul dintre cele mai mari evenimente studențesti din România;
  3. Conferința Zilele Cercetării Ştiinţifice Studenţeşti din Universitatea „Constantin Brâncuşi”, un important proiect științific organizat an de an încă din 2008, reunește de fiecare dată peste 100 de studenţi și elevi, care participă cu lucrări ştiinţifice în diverse domenii (ştiinţe economice, ştiinţe inginereşti, ştiinţe juridice, ştiinţe sociale, litere, kinetoterapie, medicină generală şi educaţie fizică);
  4. Gala Tinerilor, eveniment ce se adresează tinerilor merituoși ai judeţului Gorj, cei care s-au remarcat prin rezultate excepționale şcolare, științifice sau profesionale;
  5. Balul Liceelor. În cadrul evenimentului sunt desemnați cei mai reprezentativi elevi ai Gorjului, participanții fiind câștigătorii concursurilor de Miss și Mister din liceele și colegiile din județul Gorj;
  6. „Student pentru o săptămână”. Scopul acestui proiect îl reprezintă integrarea elevilor în mediul academic, tinerii având ocazia de a experimenta viața de student și de a participa la viața activă din campus, prin activități educative, culturale și sociale;
  7. „Rector pentru o zi”. Studenții UCB au ocazia să afle ce înseamnă a deține o funcție de conducere, participând timp de o zi la activitățile desfășurate de persoanele cu funcție de conducere din UCB;
  8. „BICICLIADA”. Studenții, cadrele didactice, dar și alți cetățeni din Târgu-Jiu participă la un tur al orașului, pe biciclete, pentru a atrage atenția asupra implementării celei mai simple metode de protecţie a mediului şi de promovare a unui stil de viaţă sănătos;
  9. Excursie la Alba Iulia. Studenții participă la manifestările dedicate Zilei Naționale a României, desfășurate la Alba Iulia;
  10. Campania caritabilă „Dăruieşte de Crăciun” presupune colectarea de obiecte de îmbrăcăminte, rechizite, jucării și produse alimentare pentru copiii nevoiași și familii cu posibilități financiare reduse;
  11. „Crăciunul – sărbătoare studenţească”;
  12. „Dragobetele – sărbătoare românească”;
  13. Ziua Absolventului;
  14. Concursul de gătit „UCB în bucătărie”;
  15. Săptămâna voluntarului;
  16. Cupa LSUCB;
  17. „Ora Pământului”;
  18. „Secret Santa”;
  19. Seri de film în Universitate.

Pe lângă apărarea și promovarea drepturilor și intereselor studenților, dar și principalele proiecte menționate, Liga Studenţilor din UCB desfășoară şi alte activităţi care îi au ca principali actori pe studenții Universității, dar și comunitatea orașului Târgu-Jiu. De la activitățile din perioada Crăciunului când se oferă dulciuri și cadouri copiilor, corul de colinde, campanii caritabile, oferirea de felicitări, flori sau mărțisoare cu ocazia venirii primăverii, acțiuni de ecologizare, până la competiții sportive, excursii, traininguri, târguri de joburi, schimburi de experienţă, seri de film, etc. De asemenea, prin parteneriate cu alte instituții sau ONG-uri, studenții pot participa și la alte proiecte/activități.
În anul 2006, Liga Studenţilor din UCB devine membru fondator al Uniunii Naționale a Studenților din România (UNSR), o federaţie apolitică ce are ca scop reprezentarea intereselor socio-profesionale ale studenţilor din România. De asemenea, Liga Studenților din UCB este membru fondator al Federației Județene pentru Tineret Gorj.
Cum ne găseşti?
La ședințele LSUCB în fiecare zi de marți (cu excepția vacanțelor și a sesiunilor de examene), ora 19:00, la sediul Universității din Municipiul Târgu-Jiu, str. Victoriei, nr. 24.
La sediul LSUCB – str. Eroilor, nr. 30, etaj 1, Municipiul Târgu Jiu, Județ Gorj.
Contact:
E-mail: contact@lsucb.ro
Web: www.lsucb.ro
Facebook: www.facebook.com/lsucbpage

Implică-te şi tu!  

  Trăieşte studenţeşte alături de

Liga Studenţilor!

 

Asociația Studenților Basarabeni din Târgu Jiu este o organizație studențească non-guvernamentală și non profit, constituită în martie 2016, la inițiativa studenților basarabeni și conducerii Universității ,,Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Scopul asociației este de a asigura și promova respectarea drepturilor si libertăților studenților basarabeni, apărarea intereselor acestora la nivel local, național și internațional, precum și promovarea schimbului de cultură, obiceiuri și tradiții dintre Republica Moldova și România.

Asociația Studenților Basarabeni din Târgu Jiu este membră a Federației Asociațiilor de Basarabeni din România și a Uniunii Naționale a Studenților din România, dar și membru fondator al Federației Județene de Tineret Gorj.

Proiectele implimentate de ASB Tg-Jiu până în prezent sunt următoarele:

  • Centenarul Unirii-eveniment prin care s-au celebrat 100 de ani de la Marea Unire;
  • Dragobete-eveniment prin care s-au promovat obiceiurile și tradițiile acestei sărbători;
  • Seara interculturală-eveniment organizat în parteneriat cu CIS Craiova, în care s-a facut schimb de cultură între români, basarabeni, sârbi, turci și greci.
  • Studențiada – cel mai mare festival studențesc la nivel național, în cadrul căruia timp de o săptămână sunt organizate activități despre și pentru studenți;
  • EcoStudStar – eveniment organizat în parteneriat cu Facultatea de Știinte Economice a UCB, care promovează tinerele talente;
  • Festivalul Zilele Basarabiei – festival organizat în parteneriat cu FAB prin care se promovează tradițiile și obiceiurile basarabenilor;
  • Adoptă un boboc – campanie la nivel național ce are ca scop ajutarea și încadrarea noilor studenți în mediul academic universitar;
  • Școala de vară – proiectul ce ajută potențialii studenți să se familiarizeze cu mediul universitar;
  • Cadoul din cutia de pantof – campanie în perioada sărbatorilor de iarna, menită să aducă zâmbetul pe buzele copiilor nevoiași;
  • Best Selfie – concurs de fotografie pe diferite tematici;
  • Ziua Europei – dezbateri pe tema: ”Avantajele și Dezavantajele integrării în UE”. Evenimente viitoare: Dragobetele;
  • Ziua Umorului – TVC;
  • Lunarul de înverzire a plaiului – “Un arbore pentru dăinuirea noastră”;
  • Ziua Internațională antitutun “Schimbă un măr pe o țigară”;
  • Ziua Internațională a copiilor “Jocurile Copilăriei noastre”;
  • “Welcome Summer”.

Contact:
E-mail: asb.tgjiu@gmail.com
Facebook: www.facebook.com/asbtgjiu/